Cum rămâne cu copilul din noi?

Imagine

 

 

Poate că una dintre cele mai deosebite realizări ale noastre este să reuşim să păstrăm pur copilul din noi. Şi să nu cumva să-l lăsăm să se maturizeze… Niciodată… Inocenţa lui se traduce prin fericire autentică pentru noi.

Copilul din tine eşti chiar tu, în varianta ta cea mai frumoasă. El ştie să râdă din tot sufletul, nu e gelos, nu ştie să fie răzbunător. Tu ştii. El ştie să se entuziasmeze când zăreşte o bucată de cer colorat pe care noi, oamenii mari, o numim curcubeu şi despre care nu ştia că există. Tu nu mai ştii… Te-a ameţit viaţa un pic sau poate ai uitat. Toţi uităm…

Copilul din tine e expresia cea mai curată şi mai sublimă a sufletului tău. El e de fiecare dată cald, iubitor, aşa cum îţi doreşti să fii şi tu. El nu te critică, te iubeşte necondiţionat şi nu crede că eşti slab din cauza eşecurilor tale. Tu crezi. Îl face fericit simplul fapt că îi permiţi să existe. I-ar plăcea să-i dai libertatea de a se manifesta mai mult, dar, cu toate astea, are toată înţelegerea pentru tine atunci când n-o faci. Singurele momente în care se supără pe tine sunt doar atunci când îl crezi prea inocent sau neştiutor. Poate că încă nu ţi-ai dat seama, dar el te cunoaşte mai bine decât tine, uneori.

Ni se pare că e un moft să ne permitem să fim copilăroşi. În realitate, e o necesitate… Ştiu, cotidianul ne îndepărtează uşor-uşor de noi înşine şi de el. Dar nu e deloc greu să-l aducem înapoi, în caz că l-am rătăcit pe drum… Nu trebuie să-l îmbiem cu turtă dulce pudrată cu scorţişoară, ci cu zâmbetul nostru şi cu convingerea că, în inocenţa lui, are, de cele mai multe ori, cele mai nimerite sfaturi, cele mai potrivite răspunsuri la întrebările care ne frământă existenţa de oameni maturi.

Îmi place să cred despre copilul din mine că a rămas la vârsta întrebărilor. A ochilor mari, privind miraţi înspre lume şi minunându-se în faţa lucrurilor, pe măsură ce le descoperă. Expresia aceea de uimire de pe chipul său e inegalabilă. Lumea se vede mult mai clar de la înălţimea vârstei de 5 ani. Văzută prin ochii lui, e profundă şi lipsită de tot ce e superficial. Nu e înecată în clişee şi stereotipuri sufocante. E o lume curată şi liberă. Şi, tocmai de aceea, mult mai reală.

Fă-ţi timp pentru copilul din tine! Lasă-l să facă năzbâtii, să alerge şi să se alinte. Nu-l certa şi nu-i impune să fie riguros, ca tine. Nici n-ar putea. Şi tocmai asta îl face special. Nu-i impune reguli şi nu-l dezarma niciodată cu un “nu” categoric. Dă-i voie să-şi manifeste creativitatea. Permite-i să fie curios. Lasă-l să-ţi pună întrebări. Răspunde-i la toate, cu răbdare. Nu-l pedepsi şi nu-l pune la colţ pentru că a avut îndrăzneala să te contrazică sau să-ţi arate că greşeşti. La un moment dat, te vei convinge singur că a avut dreptate.

Nu pierde copilul din tine… Hrăneşte-i inocenţa aşa cum ştii tu mai bine. Entuziasmează-te la fel cum o face el. Într-o zi, îţi vei mulţumi pentru asta…

3 thoughts on “Cum rămâne cu copilul din noi?

  1. Centurion says:

    Poate copilăria i-a fost dăruită omului pentru a afla ce este cu adevărat bucurie, fericirea pură, pentru ca mai apoi, odată ajuns la maturitate n-o va mai găsi niciodată, iar dacă n-a gustat eşenţa bucuriei din copilărie vei rămâne un infim spiritual.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>