O viață de neuitat

image

Auzim adesea întâmplări memorabile, experiențe fascinante, pe care ne-am dori să le știm incluse și în povestea noastră.

Cum ar fi dacă am putea face din întreaga noastră viață o experiență de neuitat? Recunosc, e o reală provocare să dai farmec cotidianului și să-i aduci un strop de strălucire. Dar nu e nici pe departe imposibil.

Putem întotdeauna alege să trăim într-un mod special, aparte. E în principal o chestiune de opțiune. Ține doar de noi să dăm cât mai multe sensuri lumilor noastre.

Putem să ne adăugăm semnătura personală în orice construim, putem face lucrurile și altfel, ne putem alege alte drumuri, care nu arată ca restul, îndrăznind, prin asta, să fim unici. Din zile care seamănă prea mult una cu cealaltă, ne putem transforma povestea într-una uimitoare.

Pentru că povestea despre noi înșine o scriem chiar noi. Ea începe cu gândurile noastre și continuă cu felul în care decidem să ne trăim viața. Avem libertatea de a alege să fim așa cum simțim. Fără să punem opiniile pasagere ale celorlalți mai presus de ceea ce își dorește inima noastră și fără a le lua drept definiții a ceea ce suntem, înainte de a ne acorda răgazul de a ne cunoaște prin propriii ochi.

Noi alegem cum ar trebui să sune povestea noastră, de ce personaje ne dorim să fie populată sau cum potrivim cuvintele, emoțiile sau oamenii care ne dorim să facă parte din ea, în concordanță cu tot ceea ce am învățat sau cu ce ne-au spus alții de-a lungul vieții despre cum ar trebui să sune poveștile…

Fără să fim nedrept de incorecți cu noi înșine, fără a exagera cu criticile atunci când greșim, cu mai multă iubire în primul rând față de noi, pentru că apoi aceea va fi iubirea pe care o vom avea de oferit lumii…

Pentru viața de neuitat pe care ne-o dorim trebuie să ne avem în primul rând pe noi înșine. De asta e nevoie pentru a ajunge acolo unde visăm.

Cred cu tărie că evoluția noastră e strâns legată de liniștea pe care știm să o așternem în noi din când în când, atunci când încercăm să o scoatem la capăt cu întrebările ce apar pe neașteptate în această călătorie, uneori prea grele sau cu răspunsuri prea puțin accesibile.

Acolo unde nu e liniște, nici urcarea nu poate fi lină. Nici gândurile prietene. Iar uneori nici măcar nu poate fi vorba despre vreo înălțime. Pentru că zbuciumul costă. Costă decizii luate neinspirat, șanse ratate, drumuri care, în cel mai bun caz, nu duc nicăieri. Uneori costă destine…

Liniștea din gânduri, pe de altă parte, e un drum cu două sensuri, unul îndreptat înspre noi înșine și celălalt care duce înspre lume, dar care nu se abate de la propria noastră arhitectură interioară și care curge firesc, fără diferențe amețitoare de nivel.

Îmi doresc, la început de an și înainte de toate, liniște și înțelepciunea de a ști să o adăpostesc în mine. Pentru că mai cred că orice lucru măreț se poate construi doar la adăpostul solemn al liniștii…

Și îmi doresc să fac din povestea mea una care, în cuvinte puține dar pline, să merite povestită…

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>