Îndrăznește să visezi…

image

Adună-ți tot curajul pentru a deschide ochii. Nu pe cei cu care privești spre cer, pentru că de data asta e nevoie să privești mai departe, în suflet.

Fă cuvenita alegere de a-ți permite să fii tu însuți. Cel puțin față de tine și măcar din când în când. Astăzi, de exemplu.

Ia loc la o ceașcă de cafea cu tine și încearcă să faci tot ce știi pentru a vă cunoaște mai bune. Tu și cu tine.

Întreabă-te ce te sperie sau ce te încântă, ce te înalță sau ce te doboară. Află, rând pe rând, ce mirări sau ce îndoieli ai, cum iubești sau ce vrei să dai lumii. Uneori ne-am obișnuit mai degrabă să dăm buzna și să cerem…

Nu vei realiza cât de repede zboară timpul pentru că descoperi că ai atât de multe în comun cu persoana din fața ta, atâtea povești cu personaje similare și atât de multe planuri înghesuite pe liste rătăcite.

În clipa în care simți că sinceritatea îți curge liniștită prin vene și că seninătatea s-a așezat confortabil în privirea ta, întreabă-te care e cel mai mare vis pe care l-ai avut vreodată. Unul care să-ți facă inima să bată incontrolabil și haotic.

Cu siguranță îl vei găsi. Printre multele lucruri pe care ți le dorești se află unul diferit față de toate celelalte, pe un raft anume al sufletului tău. Îl vei recunoaște cu siguranță. De obicei visurile mari se refugiază, timid și distant, în locuri ferite din tine. Gălăgioase sunt doar temerile și fricile.

Ia-l de mână și scoate-l în față. Dă-i cuvântul. Vei rămâne fascinat de tot ceea ce știe despre tine. Poate vei constata că toate vorbele pe care credeai că le ai la tine s-au rătăcit subit. Realizezi că habar n-aveai de ceea ce se ascunde în spatele superficialității de care te suspectai pe nedrept și cât de multă trăire autentică reușește să nască în tine simplul gând la ceea ce ai putea deveni. Pentru că visul tău te va transforma în tot ceea ce e nevoie să fii pentru a-l împlini…

Acum că ai realizat ca TU EȘTI VISUL TĂU cel mai îndrăzneț, va trebui să-l așezi în cel mai luminos loc din viața ta, ca să îl vezi mereu. Uneori, arta de a visa, în lumea concretă în care trăim, e un act la fel de sigur ca o săritură în gol, fără parașută. Nu contează. Pentru că un vis este ceea ce inima ajunge să afle despre noi înșine înainte ca mintea să apuce să parcurgă traseele familiare ale raționalului. Visurile sunt adevărurile cele mai profunde și mai vii pe care le purtăm în noi, revelate gratuit atunci când ne dăm voie să simțim și când avem curajul să credem în ceea ce simțim.

Îndrăznește să visezi și fă-ți cadou cel mai frumos vis al tău! Deschide uși, sparge ziduri dacă trebuie, zdrobește neputințe, nimicește limite, nu ezita să străbați abisuri, cucerește culmi, nu lăsa niciun obstacol netrecut până în ziua în care îl vei putea privi cu ochii deschiși. De data asta, nu doar cu cei ai sufletului, ci cu cei cu care priveai adineauri spre cer… În ziua în care îl vei cuprinde cu privirea, cel pe care îl vei privi ești chiar tu. Arhitectura unui vis e arhitectura sufletului tău.

Ai grijă de visul tău, dă-i consistență și mută-l în realitate! Vei simți cum să faci asta și vei afla că imposibilul e, de cele mai multe ori, doar o opinie…

… Te-ai întrebat vreodată, în cel mai onest mod cu putință, ce ești dispus să faci pentru visul tău?…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>