Atât de oameni

semafor

Încercăm să ne cumpărăm fericirea cu obiecte, nu cu emoții. Credem că dacă avem mai mult, ne e în mod necesar mai bine, că dacă avem, suntem. Ei bine, s-a schimbat un pic matematica zilelor noastre…

Vrem lucruri multe. Lucruri mari. Ca să acopere cât de mici ne arată uneori viața că putem fi. Și cât de vulnerabili.

O mașină nouă care devine, imediat ce o avem, neîncăpătoare pentru a ne plimba ambițiile. Apoi vrem alta, la fel de nouă, care ni se va părea plictisitoare în momentul în care devine a noastră. Când te trage apoi viața pe dreapta, înainte de semafor, juri că ai fi preferat să fii pieton…

E bine că unele lucruri nu pot fi cumpărate. Zâmbetele, emoțiile sau poveștile trăite. Pentru că dacă s-ar putea, ne-am duce cu buzunarele doldora de bani în primul magazin, le-am alege pe cele mai nou-apărute, pe cele mai de curând lansate, pe cele mai scumpe. Le-am încerca, entuziasmați, în cabina de probă și am ieși apoi, satisfăcuți de alegerea noastră.

Entuziasmul ar dura fix cât drumul până acasă. Le-am arunca cât colo, cu etichete cu tot și nu ne-ar mai trebui, doar pentru că le-am achiziționat deja. Iar noi vrem mereu altceva, un “ceva” mai spectaculos și mai de neatins. Asta până când îl obținem…

Ne dorim întotdeauna să părem deosebiți în ochii celorlalți. În ai noștri nu mai avem timp să privim decât în oglinda retrovizoare. Neîncăpătoare pentru tot ceea ce se ascunde dincolo de ei.

Când se face verde pornim iar, demarând în trombă, îndreptându-ne de fiecare dată cu același entuziasm, spre aceleași lucruri, diferite doar prin design și noutate. Doar pentru a ne plictisi iremediabil de ele în clipa în care devin ale noastre…

Chiar dacă nu sunt de ultimă generație, zâmbetele și poveștile valorează infinit mai mult decât contururile tuturor obiectelor cu care obișnuim să ne decorăm viețile atunci când nu realizăm că de fapt tot ce ne dorim e să umplem goluri.

Pentru că deși sunt vechi de când lumea, ele nu vor avea niciodată dată de expirare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>