Unde duce scara ta?

image

Dacă realizarea unui obiectiv important pentru tine ar avea ca metaforă o scară imaginară, ce ți-ai dori să te aștepte la capătul ei? Pe care dintre calitățile tale ai sprijini-o pentru a ajunge la acel ceva și cum arată el pentru tine?

Mă întreb care e imboldul care ne determină să pășim hotărât pe treapta următoare și când lăsăm neîncrederea să ni se strecoare în gesturi.

Îndoielile se încăpățânează să persiste tocmai în cei pentru care ar trebui să fie cele mai străine. Probabil învățăm lipsa de încredere, în viață, pe alte scări, cu alte țeluri la capătul lor, pe care fie nu le-am atins, fie nu ni le-am mai dorit când am reușit să le materializăm.

Și-atunci transformăm acele episoade în realități incontestabile pe care ne ambiționăm prostește să le cărăm cu noi peste tot, ca pe niște bolovani imenși și diformi.

Dar nu acele momente izolate ne definesc, pentru că am strâns, în timp, infinit mai multe secvențe în care am fost excepționali, geniali, frumoși. Depinde pe care le selectăm când regizăm, în minte, pelicula despre noi.

Ne putem parcurge scara mai stângaci sau mai determinați, fie intimidați de numărul de trepte rămase, fie motivați de numărul celor parcurse. Ne vor asalta în timpul ăsta zeci de povești, iar pe cea a renunțării o vom auzi cel mai des. De regulă, nu e niciodată cu happy-end.

Trebuie să înțelegem că scara e doar a noastră. Uneori o vom simți solidă sub pașii siguri, alteori se va șubrezi văzând cu ochii și vom avea senzația că stă să se prăbușească. E doar una din multele feste pe care ni le va juca mintea. Scara e întotdeauna aceeași.

Ne vor prinde acolo și ploi care ne vor uda până la piele, ne vor răsuna în urechi și tunete, va fi și soare care ne va arde nemilos și de care nu vom avea unde să ne adăpostim. Dar în final totul va merita.

Există mii de moduri în care îți poți parcurge scara, despre care poți crede că te desparte sau te apropie de un țel, depinde de perspectivă. Cei care vor urca în salturi mai multe trepte deodată s-ar putea să fie nevoiți să o ia de la început, treaptă cu treaptă de data asta. Dacă arzi etape rămân întotdeauna goluri. Pe acolo cad ei.

Pe unii îi vom lăsa în urmă, iar unii ne vor depăși. Pentru că drumul lor nu coincide cu al nostru, comparațiile cu ei nu ne vor folosi la nimic. Pe acesta nu-l putem parcurge decât noi, în cel mai unic mod cu putință.

Cei care vor înțelege că la fel de important ca și scopul în sine e drumul înspre el, vor urca încet dar sigur și vor face rost de suficiente clipe să privească în jurul lor, pe măsură ce înșiră pașii.

Ei sunt cei care vor folosi scara ca pe un mijloc, nu ca pe un obstacol. Cei care au înțeles cât de mult contează pentru ei idealul lor și care în final vor avea mulțumirea de a-l cuprinde cu privirea.

Zâmbetul de pe buze le va trăda satisfacția sublimă de a putea admira de sus priveliștea care li se va desfășura în fața ochilor.

Pentru că în această călătorie adevărata provocare pe care și-au asumat-o nu este efortul, ci curajul de a fi fost propriii lor complici la reușită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>