Jocul de şah-mat…

securedownload

Pentru că viaţa e adesea ca un joc de şah. Al tău cu tine. Esenţial e de ce parte a tablei de şah alegi să te poziţionezi.
Uneori eşti cu albele şi atunci e momentul în care ai curaj să inventezi visuri şi să creionezi castele, nu de nisip, ci de îndrăzneli. Când albul e culoarea ta în această confruntare, joci, de fapt, cu posibilul şi cu potenţialul. E o gramatică a realizabilului şi a încrederii în tine, care-ţi dă elanul de a te avânta în luptă şi de a te imagina deja inventariind, mândru, reuşita.
Alteori, nebunul, tura, determinarea, toate ale tale sunt negre şi atunci jocul tău devine fragil şi împiedicat. De pe tablă alunecă ameţitor de repede piesă după piesă şi odată cu ele parcă şi încrederea ta o ia uşor la vale. Realizezi cu o clipă înainte de a fi prea târziu că strategia de a-ţi sacrifica regina şi de a lăsa regele descoperit e sinonimă cu inconştienţa. Până la urmă eşti propriul tău adversar, pentru că jocul acesta al nonculorilor nu-l poţi juca decât într-un altfel de doi: tu şi cu tine.
Gândeşti îndelung următoarea mutare, pe care o faci în ultima clipă a ultimului minut, într-o complicitate tacită cu nefericirea. Abia mai apuci să apeşi butonul cronometrului, care nu pare să se sinchisească de ritmul tău dezordonat. Îşi face cu temeinicie treaba, fară a fi distras de faptul că tu nu reuşeşti să iei deciziile cu meticulozitatea cu care îşi urmează el ritmul. Dacă ai avea şi tu un pic din statornicia cadenţei lui…
De multe ori, când eşti în tabăra mai puţin luminoasă, te învârţi neputincios în faţa tablei de şah, privind, când spre piesele albe, când spre ale tale, cele negre, evaluând cu o privire gravă situaţia, dar nu găseşti puterea de a o redresa, deşi cunoşti extrem de bine regulile jocului şi ce anume ar trebui să faci ca să te salvezi de iminenta înfrângere. Te adaptezi din mers şi decizi să schimbi şi tactica, dar şi tabăra. Revii la piesele albe, care au contururi parcă mai frumoase şi mai înţelepte…
Întrebarea care îţi stă pe buze şi care te face să-ţi cauţi, neliniştit, locul este “cine va câştiga, în final?”. În loc să te concentrezi şi să elaborezi strategii, nu poţi să nu te întrebi cine va declara cui şah-matul decisiv. Depinde de tine ce vei fi la sfârşitul jocului, un nebun, “negru” de supărare, care-şi caută calul rătăcit pe undeva, pe câmpul de luptă, sau un rege glorios, de un triumfător “alb”, conştient că în spatele succesului stau zecile de pătrăţele pe care fiecare pion le-a străbătut fără să se plângă. Pentru că succesul se contruieşte din eforturi conjugate şi pentru că nu există ierarhii când vine vorba de mobilizarea resurselor, toate fiind aliaţii tăi de nădejde. După cum spunea un proverb chinezesc, după joc şi regele şi pionii ajung în aceeaşi cutie… Pentru că tu eşti peste tot în jocul tău. Avantajul e că nu poţi trişa fără să afli acest lucru. Pentru că ecourile încercărilor tale de sabotare a jocului le auzi tot tu.
Ţi-ai dori din suflet să câştigi tu, cel cu albele, dar nu eşti sigur că ai reuşit să aduni în tine atâta forţă şi tenacitate, iar pe câmpul de luptă e învălmăşeală şi, ca în orice confruntare, e haos. Se pierd pioni de o parte şi de alta, cad la datorie ofiţeri, se sacrifică ture. Jocul ăsta e ca un dans alb-negru între bine şi rău, între binele care eşti tu şi răul pe care îl adăposteşti tot tu, tradus prin toate stările uzate de dezinteres, teamă sau neputinţă.
Începe ultimul atac… cel decisiv… Fie ca cel mai bun din fiecare dintre noi să câştige…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>