Exerciţii de empatie…

tumblr_moswwwpmhB1rheieso1_500

Le criticăm celorlalţi slăbiciunile, nu le putem tolera defectele, suntem incapabili să le trecem cu vederea greşelile. De fapt, prin asta, nu putem să le acceptăm calitatea de a fi… pur şi simplu oameni, cu bune şi cu rele, exact ca şi noi. Judecăm cu o uşurinţă cel puţin de speriat, desfiinţăm…

În virtutea cărui fapt facem asta? De unde îndreptăţirea de a ridica de jos piatra şi de a o arunca cu atâta uşurinţă? Cum rămâne cu toleranţa faţă de natura umană, atât de minunată tocmai în imperfecţiunea ei, pe care ne-am deprins s-o condamnăm cu atâta vehemenţă? Acceptarea celorlalţi e ca o temă la matematică, cu multe necunoscute, pe care nu ştim cum s-o rezolvăm…

Poate criticăm la ceilalţi defecte pe care le intuim la propria persoană, poate că prezenţa lor acţionează ca o oglindă în care ne vedem pe noi înşine, şocant de nedeghizaţi. Ceea ce nu ne place la cei din jurul nostru e ceea ce, inconştient, dezaprobăm la noi, dar n-avem curajul nici să recunoaştem, nici să acceptăm. Pentru că nu vedem lumea aşa cum este ea, ci aşa cum suntem noi.

Felul în care vorbim despre cei din jurul nostru e o copie fidelă a propriului discurs interior. Tot ce spui despre ceilalţi, vorbeşte, de fapt, despre tine. Sunt cuvintele cu care te descrii. Când suntem împăcaţi cu noi, ne vom raporta în acelaşi mod şi la alţii. Când nu putem să-i acceptăm pe ceilalţi înseamnă că nici pe noi nu am reuşit să ne acceptăm întru totul.

Pretindem din partea altora perfecţiunea, însă atunci când vine vorba de a schimba la noi un banal obicei prost, suntem precum nişte sisifi dezarmaţi de bolovanii greu de urnit ce zac în faţa noastră. Poate că ar trebui să începem cu noi. Să sortăm conflicte mai vechi, să ne împăcăm cu noi şi cu lumea, să scoatem la vânzare ancorele care ne-au ţinut ţintuiţi în locuri şi în atitudini păguboase. Să avem curajul să ne recunoaştem propriile greşeli, nu să le criticăm la alţii. Să le descoperim calităţile şi să învăţăm să le apreciem. Să încetăm să-i mai judecăm pe ceilalţi şi să încercăm, mai bine, să-i înţelegem.

Aruncându-ne privirea dincolo de faptele sau de atitudinile cuiva, putem să descoperim de ce acţionează în moduri pe care le găsim de neînţeles. Nu e doar o dovadă de maturitate şi de înţelepciune, ci şi de bunăvoinţă. Cred că ar trebui să ne exersăm cu toţii această trăsătură, să facem exerciţii zilnice de empatie. Nu e tocmai comod, dar dacă ne punem în pantofii lustruiţi cu grijă ai celuilalt şi privim lumea prin ochii lui, îl vom înţelege mai bine. În unele cazuri vom descoperi un om care suferă, un om singur în ciuda faptului că e înconjurat de oameni, nesigur, un om prea trist, care poate a crezut cândva prea mult. Dăruindu-i înţelegerea noastră ne facem în primul rând nouă un dar…

Poate că întrebarea pe care ne-o adresăm când ne vedem n-ar trebui să fie “Ce mai faci? Eşti bine?”, ci, mai degrabă, “E linişte în interiorul tău?”. Căci în unii dintre cei din jurul nostru e vreme de furtună sau de nelinişte sau, şi mai rău, e război. Sau e doar trist. Deşi par a fi bine cu ei înşişi, nori grei şi ameninţători le trec pe deasupra capului, nori pe care noi, ceilalţi, nu-i sesizăm. Poate pentru că cerul nostru e senin atunci sau pentru că empatia nu e o materie care se predă la şcoală, din păcate. O putem învăţa şi singuri, cu puţină voinţă şi cu o atitudine de autodidacţi…

Cel mai bine ar fi să renunţăm la prostul obicei de a critica şi să ne îndreptăm privirea înspre propriile slăbiciuni, nu înspre ale celorlalţi. Să nu judecăm cu o superficialitate soră cu ignoranţa, ci să ne dăm voie şi nouă şi lor să fim înainte de toate oameni şi, aşadar, imperfecţi…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>