Despre oamenii frumoşi…

tumblr_m7u6r45U3z1qg7ex5o1_500

Cum fac unii oameni să emane atâta frumos în jur? Să te facă pur şi simplu să vrei să fii mai mult ca ei şi mai puţin ca tine… Să vrei să fii mai bun, în sensul cel mai profund şi cel mai îndepărtat de clişee al cuvântului.

A fi aşa este pentru ei un dat, este modul lor simplu de a fi… Recunoşti un om frumos dintr-o mie şi simţi nevoia să nu-l mai laşi să plece. Magnetismul acela special pe care îl degajă e atât de puternic… Nu ştii ce anume e, dar te inspiră. După primele cinci minute petrecute împreună, nu înţelegi de ce, dar simţi că ai puterea să dărâmi munţii. Îţi vine să faci lucruri, să te implici, să creşti.

Pentru mine a fi “frumos” e sinonim cu a fi puternic, determinat, e un amestec de ambiţie şi de voinţă, de îndrăzneală şi de tenacitate, toate adunate într-un om cald şi sensibil… Utopic? Deloc. Pentru că o astfel de persoană nu e în competiţie cu lumea sau cu ceilalţi, ci doar cu ea însăşi. Singura luptă pe care o duce e aceea de autodepăşire. Pentru că oamenii frumoşi nu-şi pun întrebări legate de imediat, căci au curajul să vadă mult mai departe şi să ridice castele în zone ale minţii pe care unii dintre noi nici măcar nu ştim cum să le mânuim. Sunt mereu în negocieri cu slăbiciunile lor şi adoră să împingă tot mai departe limitele zonei lor de confort. Zâmbesc şi atunci când au pierdut totul şi au forţa să o ia mereu de la capăt. Au curajul să încerce fiind conştienţi că chiar dacă se vor alege cu un succes sau cu un eşec, ambele se datorează curajului de a-şi asuma ceva nou. Ei ştiu de la început că în ambele situaţii sunt învingători.

Nu ştiu exact dacă oamenii de acest fel sunt foarte puţini şi greu de întâlnit sau dacă ritmul în care trăim ne-a făcut să fim incapabili să-i descoperim printre atâţia oameni pentru care viaţa e doar un dans superficial între un azi cu nemulţumiri şi un mâine incert.

Poate că oamenii aceştia sunt uneori greu de înţeles de către cei din jur pentru că sunt altfel… Pentru că vorbesc din experienţă nu din presupuneri, pentru că dintre vorbă şi acţiune o aleg întotdeauna pe cea de-a doua şi pentru că nu le stă în obicei să se plângă din cauza nereuşitelor. Sau să se laude cu realizările lor. Ei trăiesc prin intermediul lui “a face”. Pentru că au nevoie întotdeauna de noi şi noi provocări. Pentru că sunt motivaţi şi au o voinţă ieşită din comun. Pentru că sunt extrem de muncitori. Şi pentru că nu se abat niciodată de la calea lor…

Succesul lor ţine de atitudine. Pentru că dacă ştii să îţi asumi greşelile şi nu-i învinuieşti pe alţii pentru ele, dacă ştii să transformi fiecare eşec într-o lecţie şi poţi să mergi înainte crezând în continuare în reuşita ta, într-o bună zi, vei ajunge acolo. Negreşit…

Cunosc câţiva oameni frumoşi… Unul dintre ei m-a învăţat odată că trebuie neapărat să-mi urmez visurile. Orice ar fi… Că trebuie să fac asta cu preţul dezaprobărilor făţişe, al sprâncenelor ridicate sau al îndoielilor tuturor celor din jur, incapabili uneori să înţeleagă care e propriul lor rost pe lume, cu preţul neîncrederii generale sau chiar al izolării. Nu degeaba se spune că alergătorul de cursă lungă e atât de singur… Acelaşi om m-a făcut să realizez că timpul trece oricum, aşa că cel mai bine ar fi să fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a face ca fiecare zi care trece să mă ducă mai aproape de visul meu. Că satisfacţia unui vis împlinit merită chiar şi o viaţă de efort. Şi că atunci când vine vorba de visuri, efortul se transformă în pasiune, iar pasiunea devine menire…

Poveştile tuturor oamenilor frumoşi sunt poveşti despre oameni care au crezut în vise. Şi în ei înşişi. Şi care au pus în joc toată pasiunea şi dragostea lor pentru a le da viaţă. Când visurile prind contur sub ochii tăi, înseamnă că ţi-ai ascultat inima şi ai înţeles că nu existăm la întâmplare… Le datorez acestor oameni faptul că mă inspiră, că mă fac să cred în lucruri aparent imposibile şi că dau un sens lumii…

În privinţa visurilor, am decis să-l urmez pe al meu… Să deschid fiecare uşă care mă desparte de el… Să urc fiecare treaptă care mă apropie de el… Şi să plâng de bucurie în ziua în care îl voi putea atinge cu privirea…

… Pentru că am fi mult mai săraci fără visurile noastre…